Astrid Fodor rămâne primarul Sibiului, după ce a câștigat procesul cu Prefectura care a emis ordin de încetare a mandatului înainte de termen

Astrid Fodor rămâne primarul Sibiului, după ce a câștigat procesul cu Prefectura care a emis ordin de încetare a mandatului înainte de termen
Publicat: 28/08/2019, 14:38

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sibiu, Cornelia Prundaru, a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX, că magistrații au decis ca Astrid Fodor să rămână primar al orașului Sibiu.

„Tribunalul Sibiu s-a pronunțat în dosarul nr. 2075/85/2019, în sensul că instanța de judecată admite excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Instituția Prefectului Județului Sibiu și respinge acțiunea formulată de reclamanta Fodor Astrid Cora în contradictoriu cu această pârâtă. Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Fodor Astrid Cora, în contradictoriu cu pârât Prefectul Județului Sibiu, și în consecință anulează Ordinul nr. 262 din 03.07.2019 emis de Prefectul județului Sibiu, privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatatului Primarului Municipiului Sibiu, doamna Fodor Astrid Cora. Repune reclamanta în situația anterioară emiterii ordinului cu plata retroactivă a indemnizației cuvenite de la emiterea ordinului până la repunerea efectivă în funcție”, a spus Prundaru.

Hotărârea Tribunalului Sibiu este definitivă.

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a lui Astrid Cora Fodor, pe vremea când aceasta era viceprimar, iar primar era actualul președinte, Klaus Iohannis.

ANI a arătat că Fodor a deținut simultan, în perioada septembrie 2012 – iulie 2014, funcția de viceprimar al municipiului Sibiu și membru al Consiliului de Administrație la două unități de învățământ din Sibiu. Raportul de evaluare al ANI a fost atacat de Astrid Cora Fodor, iar Curtea de Apel Alba Iulia i-a dat dreptate. Decizia a fost, apoi, contestată la instanța supremă de ANI. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de ANI împotriva sentinței din 2 iunie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia- Secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și în rejudecare a respins acțiunea lui Fodor ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată în 16 mai de instanța supremă a rămas, astfel, definitivă, iar câteva zile mai târziu prefectul Sibiului de la acea vreme, Adela Muntean, a decis să emită ordin privind încetarea de drept înainte de termen a mandatului de primar a lui Astrid Fodor.

Primarul a atacat în instanță decizia prefectului, iar în 19 iulie s-a decis ca primarul suspendat să revină în funcție până la soluționarea dosarului care face obiectul contestației.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Acești doi vasluieni s-au îmbogățit! Câte sticle au dus într-un centru de reciclare din LIDL
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Obligațiile băncilor înainte de a demara procedura de executare silită
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Consumul de alcool „până la leșin” poate duce la Alzheimer
×